Despre noi

Asociaţia de Educaţie Civică „Viitorul Începe Azi(AEC) 
a fost creată în cadrul Adunării de constituire din 05 ianuarie 1999. Este înregistrată prin Dispoziţia Primarului or. Ungheni din 26 februarie 1999. Certificat de înregstrare: nr.000000001

Misiune: Promovarea dreptruilor cetăţeneşti, în special a tinerilor şi copiilor, prin acţiuni de instruire, informare şi sensibilizare, prin realizarea şi dezvoltarea cadrului instituţional de protecţie socială pentru cetăţenii în situaţie de risc, de incadrare in câmpul muncii, în viaţa socio – economică a tinerilor.

Partener în elaborarea şi implementarea Agendei Locale 21 Ungheni – strategie de dezvoltare a or. Ungheni pentru perioada anilor 2000 – 2020 şi a Strategiei de dezvoltare a judeţului Ungheni pentru anii 2001 – 2005.

Organele de conducere:
  1.  Organul suprem de conducere – Adunarea Generală a membrilor. Se întruneşte de câte ori este nevoie, dar nu mai rar, decât 1 dată la 3 luni.

  1. Preşedintele. Este ales de către Adunarea generală pe un termen de 2 ani. Reprezintă Organizaţia la nivel central. Este membru al Consiliului Coordonator şi Preşedintele acestui Organ de conducere.

  1.  Consiliul Coordonator. Este organul care activează în perioada dintre Adunările generale. Se întruneşte nu mai rar, decât 1 dată la două luni.

  1. Directorul executiv. Este persoana, care zilnic coordonează activitatea Organizaţiei. Se supune Preşedintelui.

Direcţii de activitate AEC:
  1. Programe şi Proiecte. Deţinerea bazei de date a donatorilor de nivel local, naţional şi internaţional, deţinem informaţii despre proiecte şi programe demarate sau în proces de demarare de orice nivel, informîm membrii, angajaţii şi voluntarii AEC, cât şi alte ONG despre aceasta.   Acordăm asistenţă în elaborarea şi implementarea de proiecte, deţinem baza de date a resurselor umane pentru implementarea proiectelor.

  1. Asistenţă ONG. Acordăm asistenţă în crearea ONG şi activitatea acestora, asistenţă în dezvoltarea organizaţională a ONG şi personală a persoanelor din domeniul ONG.

  1. Dezvoltare personală şi profesională. Informare despre potenţialele activităţi de instruire ce pot avea loc la nivel local, naţional şi internaţional. Deţinerea Bazei de date cu instruirie realizate, elaborarea şi coordonarea Planului de formare şi dezvoltare profesională şi instruire non-formală a membrilor, angajaţilor şi voluntarilor AEC, elaborarea de design-uri de traininguri şi alte activităţi de formare, inclusiv profesională.

  1. Fundraising. Planificarea şi desfăşurarea activităţilor de acumulare de fonduri. În comun cu Managerul finanţe se ţine evidenţa patroimoniului AEC. O parte componentă ţine de asigurarea funcţionalităţii parteneriatului AEC - Counterpart International.

  1. Informaţii şi relaţii cu publicul. Deţinerea Bazei de date statistice referitor la proiectele implementate, acumularea şi stocarea de statistici în cazul demarării de proiecte şi programe AEC. Deţinerea relaţiilor cu instituţii partenere, furnizoare de statistici. Deţinem relaţii cu toate tipurile de presă, atât la nivel local, cât şi naţional, reînnoirea site-ului Organizaţiei, elaborează şi difuzează comunicate de presă, activităţi de promovare.

  1. Voluntariat. Dirijarea activităţii voluntarilor, instruirea lor, implicarea lor în activităţile Organizaţiei.

  1. Finanţe. Deţinerea evidenţei contabile a tuturor bunurilor Organizaţiei, elaborarea şi coordonarea bugetului anual al Organizaţiei, prezentarea dărilor de seamă organelor de conducere, elaborarea bugetelor în cazul elaborării şi implementării de proiecte, scrierea şi prezintarea rapoarte către donatori.

Asociaţia de Educaţie Civică  „Viitorul Începe Azi” dispune de resurse umane, capabile să asigure buna activitate a Organizaţiei, inclusiv, profesionişti care dispun de experienţă în prestarea de servicii sociale păturilor defavorizate, în elaborarea şi implementarea proiectelor şi activităţi de acumulare de fonduri, să desfăşoare activităţi de instruire non-formală.

Membrii AEC deţin studii în domeniul în care activează. În afara studiilor, membrii AEC au participat la activităţi de dezvoltare profesională, desfăşurate atât în Republica Moldova, cât şi în afara ei (România, Ukraina, Suedia, Olanda, Danemarca, Macedonia, Italia), am colaborat cu parteneri din România, Ukraina, Italia, Grecia. Experienţa AEC vine din experienţa preluată în urma lucrului cu diverşi donatori – PNUD Moldova, FISM, Programul de granturi mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice al Ambasadei SUA în Moldova, Ambasada Norvegiei la Bucureşti, Misiunea din Moldova a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, etc.

Totodată, Asociaţia de Educaţie Civică „Viitorul Începe Azi” a desfăşurat şi desfăşoară în continuare o activitate frutuoasă în comun cu organele puterii locale şi centrale de stat: Primăria or. Ungheni, Consiliul Raional Ungheni, în special Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Ungheni, Direcţia Educaţie Ungheni, Direcţia Economie şi Reforme, Comisariatul Raional de Poliţie Ungheni, etc., iar la nivel central – cu Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă.

În contextul implementării diverselor proiecte AEC a conlucrat şi conlucrează cu organizaţii non-guvernamentale, care activează în oraşul şi raionul Ungheni, dar şi ăn afara hotarelor acestora. Printre acestia pot fi menţionate: AO „Cutezanţă”, AO „Adăpost şi Alinare”, AO „Sprijin şi Speranţă”, AO „Alături de Copil”, AO „Centrul de Suport al Businessului Ungheni” (CSBU), „Casa Antreprenoriatului Ungheni” (CAU), AO „Demos” (Edineţ), AO „Asociaţia Psihologilor Tighina” (Căuşeni), AO „Epitrop” (Călăraşi), etc.