marți, 4 decembrie 2012

Expoziţie de pictură „Părinţii migranţi, copiii acasă!”

04.12.2012
Ora: 15.00
Locaţie: Biblioteca publică „Dimitrie Cantemir”,
or. Ungheni, str. Mihai Eminescu 39

                                                                        

                        În perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2012 Asociaţia de Educaţie Civică “Viitorul Începe Azi” (AEC) implementează Proiectul “Copiii migranţilor. Speranţa nu moare niciodată!”. Prezenta expoziţie de pictură scoate în relief situaţia copiilor rămaşi fără sprjinul părinţilor plecaţi la munci peste hootare, cât şi lumea interioară a copiilor, emoţiile sufleteşti, atunci când copiii sunt lăsaţi fără alinare şi suport psihologic.
                        Proiectul se află la etapa finală, iar pe parcurs au mai fost desfăşurate 2  Şcoli de vară pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi cu sesiuni de informare referitor la alimentaţia corectă, codul bunelor maniere, igiena personală şi factori nocivi ai sănătăţii (alcoolul, fumatul, drogurile). În cadrul Taberei de vară, care s-a desfăşurat la Baza de odihnă „Albinuţa” din s. Bahmut, r. Călăraşi, copiii au fost formaţi în calitate de animatori de timp liber.
                        Printre alte activităţi, pot fi enumerate oferirea de servicii de consiliere psihologică,  o excursie la Orheiul Vechi şi activităţi sportive.
                        De serviciile Proiectului au beneficiat cca 120 de copii, părinţii cărora sunt plecaţi la munci peste hotare.
                        Scopul Proiectului a constat în diminuarea impactului social asupra minorilor şi tinerilor din Moldova, cauzat de migrarea unuia sau a ambilor părinţi peste hotare.
La nivel local, Proiectul este implementat în parteneriat cu Primăria or. Ungheni,  Direcţia Asisitenţă Socială şi Protecţie a Familiei Ungheni, Direcţia Generală Raională  Învăţământ Tineret şi Sport Ungheni şi Şcoala de pictură Ungheni.
                        Proiectul respectiv a fost implementat în cadrul Proiectului Uniunii Europene „Abordarea Efecetelor Negative ale Migraţiei asupra Minorilor şi Familiilor Rămase în Ţară”, în comun cu Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale din Italia, Ministerul Muncii şi Protecţiei Familiei al Republicii Moldova, Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în Moldova (OIM) şi Asociaţia de educaţie Civică „Viitorul Începe Azi” din or. Ungheni.

                                                                                              Persoane de contact:
1.       Constantin Stratulat, Preşedinte AEC, Coordonator de Proiect (tel.: 236  2 3 1 15, 069330178)

2.      Raisa Cojocaru, Director Şcoala de pictură Ungheni (tel.: 236  2 32 82, 069555885)